Abordare eficientă pentru o vedere mai ageră

Influențează toate părțile esențiale ale ochilor

Pentru ca plângerile banale să nu degenereze în probleme oculare grave, mulți români recurg la ajutorul capsulelor naturale ZeaForce. Produsul a câștigat încrederea experților datorită efectului său rapid și simțitor asupra unei game largi de probleme oculare. Acesta ajută atât în cazurile de oboseală și încordare oculară, cât și în afecțiuni precum cataracta și degenerescența maculară legată de vârstă. Impresiile celor care l-au încercat deja sunt mai mult decât excelente. Totul se bazează pe formula sa specializată, care conține cele mai importante substanțe naturale, despre care s-a dovedit că sunt esențiale pentru sănătatea ochilor.

Coșmarul degenerescenței maculare

Chiar dacă este considerată incurabilă, degenerescența maculară legată de vârstă (DMLV) poate fi influențată în mod serios cu ajutorul remediilor naturale. Exact astfel de substanțe salvatoare pentru vedere se regăsesc în ZeaForce. Prin administrare prelungită continuă, acestea pot încetini progresia bolii, protejând astfel persoanele afectate de pericolul de a-și petrece viața în întuneric.

Ajutor! Sufăr de cataractă

Cataracta apare, de regulă, odată cu înaintarea în vârstă sau ca urmare a altei afecțiuni, însă cauza apariției sale o reprezintă radicalii liberi acumulați de-a lungul anilor și expunerea la lumina albastră. Pentru a proteja ochii de toate aceste influențe nocive, ZeaForce furnizează cantități optime de luteină și zeaxantină. Studiile clinice arată că aceste substanțe pot încetini evoluția cataractei și chiar să „înghețe” procesul, fapt ce pune produsul pe primul loc în ceea ce privește protejarea vederii.

Senzație de nisip în ochi

Privitul constant în ecrane, mai întâlnit în rândul tinerilor, precum și alimentația deficitară, mai întâlnită la persoanele în vârstă, duc la așa-numita afecțiune de ochi uscat. Cea mai eficientă metodă pentru rezolvarea problemei este hrănirea intensivă din interior, pe care o asigură complexul special de substanțe din ZeaForce. Cu ajutorul lor, senzația de nisip în ochi și arsură dispare, la fel și roșeața și lăcrimatul.

Vedere nocturnă ca de pisică

Ca să nu umblăm pierduți prin întuneric și să căutăm pe bâjbâite întrerupătorul lămpii, ochii noștri trebuie să se adapteze bine atât la lumină, cât și la întuneric. Complexul indispensabil de substanțe naturale din ZeaForce are un efect dovedit tocmai în această direcție – acesta sprijină capilarele globului ocular și îmbunătățește capacitatea de adaptare a ochiului la lumină și întuneric. Datorită acestui efect, vederea devine mai ageră, chiar și pe timp de noapte.

„Musculițe” zburătoare în fața ochilor. Ce e de făcut?

Petele negre „plutitoare” din fața ochilor (musculițe, umbre, puncte plutitoare, pânze de păianjen etc.) apar atunci când privim obiecte luminoase și monocromatice, cum ar fi un perete alb. Acestea apar odată cu îmbătrânirea corpului vitros al ochiului, iar pe lângă vârstă, factorii de risc includ și funcționarea deficitară a vaselor de sânge, suprasolicitarea ochilor, deficiența de vitamine și obiceiurile nocive. Datorită compoziției sale, ZeaForce este mai mult decât potrivit în astfel de cazuri, deoarece are un puternic efect antioxidant (de întinerire) asupra ochilor, îmbunătățește starea vaselor mici de sânge din ochi și furnizează substanțele nutritive necesare pentru o vedere bună.

De ce ZeaForce funcționează atât de bine?

Substanțele naturale speciale, care sunt incluse în ZeaForce – luteină, zeaxantină, extract de afine, zinc, vitaminele C și E, au grijă de sănătatea și funcționarea normală a retinei, maculei, vaselor de sânge și mucoasei oculare. În acest fel, produsul oferă o abordare complexă și influențează părțile esențiale ale ochiului uman și principalele probleme de vedere. Există numeroase studii clinice, efectuate pe fiecare dintre ingredientele active, care confirmă efectul lor benefic. Dozate și combinate cu precizie, aceste substanțe acționează sinergic, potențându-și reciproc efectele benefice. În plus, datorită tehnologiei LICAPSTM și formei sale uleioase, acestea sunt absorbite aproape sută la sută. Acest lucru explică și efectul rapid al produsului.